În timp ce statul cere ajutorul UE în criza imunoglobulinei, producătorii locali de medicamente spun că nu au fost contactați de autorități

În timp ce statul cere ajutorul UE în criza imunoglobulinei, producătorii locali de medicamente spun că nu au fost contactați de autorități
Publicat: 06/03/2018, 12:28

„Am contactat de doua ori în 2017 Ministerul Sănătății pentru a le oferi suportul producătorilor locali de a găsi soluții pentru a aduce medicamentele deficitare din SUA sau din India, unde există mai mulți producători, când cu crizele clonazepam (Rivotril) și imunoglobulină. Am contactat prin intermediul presei cancelaria prim-ministrului pentru găsi soluții de a produce local medicamente deficitare. Din septembrie și până acum cu siguranță am fi gasit o sursă de imunoglobulină, chiar și poate neautorizată încă în România, dar măcar am fi reușit să aducem ceva. Nimeni nu ne-a contactat înapoi, ca de obicei autoritățile iau legătura cu producătorii internaționali și nu vin la discuții cu cei locali”, a spus Damian.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) numără 16 fabrici din țară, care fabrică peste 1.500 de medicamente și care au făcut în ultimii 10 ani investiții de peste 500 de milioane euro. „Medicamentul „Made în Romania” este respectat în peste 100 de țări în care este exportat, mai puțin în țara lui de origine. Salutăm susținerea pe care Guvernul o dă fabricilor de autovehicole și așteptăm aceeași susținere și pentru industria de medicamente. Un dialog deschis cu fabricile de medicamente din țara poate rezolvă inclusiv pe termen lung problemele aprovizionării cu medicamente a pacienților români, site-urile de manufacturiere din România fiind capabile să introducă rapid în fabricație multe medicamente deficitare”, a declarat recent Damian.

Ministerul Sănătății a declanșat mecanismul european de protecție civilă pentru asigurarea cantității de imunoglobulină necesară pentru tratamentul populației, invocând discontinuitățile apărute începând de anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină umană. Minsterul Sănătății a informat Punctul Local Național al mecanismului european de protecție civilă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență despre această decizie și despre necesitatea ca această instituție să solicite sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene pentru furnizarea în România a cantităților de imunoglobulină disponibile în alte state europene.

Demersurile pentru achiziționarea imunoglobulinei vor fi realizate de către Compania Națională Unifarm, care va acoperi și costurile. Discontinuitățile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de retragerea de pe piață a producătorilor care asigurau peste 80% din necesar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform